„Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”

La fiecare sfârșit de an, oamenii își fac o retrospectivă a anului ce se încheie și își fixează obiective pt Noul An... Pentru unii oameni din jurul nostru obiectivul lor se rezumă la doar șapte cuvinte ( Ioan 12:21 "s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi au zis: ) „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”

Aceste cuvinte reprezintă strigătul de disperare din sufletul omului fără Dumnezeu, iar acest strigăt dăinuie de milenii până în zilele de astăzi. Este o cerere simplă, politicoasă și foarte sinceră din partea lumii pentru creștini, pentru Biserică. Este cererea ce așteaptă un răspuns din partea creștinilor și care poate veni doar prin trăire, caracter și propovăduirea Cuvântului. Din păcate există creștini care cred că e suficient să vorbești despre aceasta, fără să trăiești, fără a avea un caracter în care să se oglindească ceea ce spui, dar... oamenii nu se uită doar la cuvintele alese cu care le vorbești din Cuvânt, ci se uită la cum suntem noi în fiecare zi, adică la trăire și caracter, oare se potrivesc? Eșecul acestei lucrări din partea creștinilor și din partea Bisericii declanșează o criză generală în rândul celor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, pentru a-L găsi. Dacă „arătarea” lui Isus se transformă în „vorbirea” despre Isus, vom putea observa cum: închinarea devine spectacol, religia devine ritual, iar creştinismul îşi pierde elementul său unic, supranatural, devenind la fel de ineficient ca oricare dintre religiile păgâne.Din nefericire, putem observa destul de ușor că Dumnezeul creștinilor de astăzi, în majoritatea cazurilor, a devenit un dumnezeu al vorbelor, al teoriilor și mai puțin al faptelor și al trăirilor personale experimentate împreună cu Domnul. Dacă ne întrebăm de ce toate acestea? Vom primi un răspuns cât se poate de simplu, dar foarte dureros: Relația personală cu Domnul este golită de tot conținutul ce-l avea cândva, a fost înlocuită cu vorbe, iar ca urmare a tuturor transformărilor, creștinismul și-a pierdut acel ceva, care îl făcea unic în lume. Oamenii sunt sătui de vorbe goale, ei vor să vadă, să experimenteze; pentru că lumea a fost creată să fie în legătură strânsă cu Creatorul ei, să trăiască împreună cu El. Bisericile își dau seama că ceva nu funcționează așa cum ar trebui, tocmai din acest motiv găsim biserici unde tehnologia de ultimă oră este prezentă, unde partea tehnică este pusă la punct și chiar nimic nu lipsește (din punct de vedere material). Avem biserici superspecializate în programe şi spectacole religioase. Acolo totul se realizează la cea mai înaltă ţinută artistică şi profesională. Lista exemplelor ar putea continua, dar nu cred că este cazul. Cu toate acestea, acel setiment neplăcut de gol interior persistă și nu poate fi umplut cu tehnici inginerești. Privind la tot și văzând ca Bisericile sunt puse la punct din punct de vedere tehnic și nu numai, rămâne o întrebare în mintea mea: Oare asta caută oamenii la noi? Caută cântăreți mai buni ca Maria Ciobanu, Antonia și mulți alții? Caută lideri mai tupeiști ca Băsescu, Ponta, Boc? Când vin la Închinare, au ei nevoie de efecte decorative, luminoase, mai ceva ca cele de la teatru? Oamenii au o dorință simplă și la obiect „Domnule, am vrea să vedem pe Isus.”  Dacă vom privi cu atenție oamenii din jurul nostru și dorința lor, vom observa că sufletul lor tânjeşte după El. Dacă aleargă toată ziua cu disperare după bani, distracţii şi plăceri este doar pentru că au fost înşelaţi. Oricum nefericirea lor demonstrează că încă nu au găsit ceea ce căutau. Dacă nu ne acordă prea multă atenţie nouă şi religiei noastre, să fim sinceri, se datorează faptului că nu le inspirăm prea multă încredere. Chiar dacă vorbele pe care le rostim sunt foarte interesante, în esenţă nu părem foarte diferiţi de ei. Ca la ei, şi la noi vedem aceeaşi preocupare, alergare, luptă de clasă pentru putere, şi stare de nefericire. În cap purtăm aceiaşi ochi scăpărători după păcat, iar în vene ne curge acelaşi sânge care se înfierbântă în mod pătimaş. S-au săturat de vorbe goale, de doctrine teologice frumos prezentate, dar contrazise de interminabile lupte interne şi interconfesionale, de paradele noastre de duminică şi de minciuna în care trăim de Luni până Sâmbătă. Arătaţi-le că diferenţa dintre ei şi noi nu ţine doar de formă. Vor să vadă că Hristosul cu care ne lăudăm nu-I doar o teorie goală. „Domnilor vrem să vedem pe Isus!”

Nu știu cum reușim, dar din păcate, de orice suntem mai preocupați, mai puțin de a-L arăta oamenilor pe Isus. Suntem specialiști în multe domenii, dar suntem goi când vine vorba de trăirea cu Domnul. Vă provoc deci, să ne evaluăm relația cu El, să o reparăm și să ne apropiem mai mult de Creatorul nostru, iar caracterul ce se oglindește din aceasta, să-i ajute pe oamenii care-L caută să-L găsească, să îndrăznească să-L experimenteze și să-L iubească.

Ce trebuie sa fac?

Una dintre cele mai des intalnite intrebari este: " ce trebuie sa fac?" . Suntem pusi in fata multor situatii, multe decizii, reactii etc. si ajungem intr-un punct, in care nu mai stim pe unde sa o luam "ce trebuie sa fac?" ... De cele mai multe ori cand ajungem aici deja e punctul culminant si din pacate nu tot timpul trecem cu brio peste el, din pacate reactionam gresit, raspundem gresit, facem lucrurile gresit ... de ce oare? de ce nu mai putem gandi limpede si cu calm? Devenim rai si egoisti, reactionam cum ne vine, doar ca sa ne racorim, fara sa ne pese de ce simte cealalta persoana ... Parerile de rau sunt cam inutile, nu prea ajuta dupa o asemenea reactie... Pentru mine va ramane mereu o dilema: "Ce trebuie sa fac?"

"Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"

O zicala spunea ca Lumea va fi mai buna in momentul in care puterea banilor va fi inlocuita de puterea dragostei... Cam de aici incepe totul... E cel mai usor sa spui ca ii iubesti pe oamenii din jurul tau, dar cel mai greu este sa o si arati. In zilele de astazi toata lumea alearga, se streseaza si face orice ca sa castige un ban, sa castige un salariu mai bun; dar in aceasta alergare, de cele mai multe ori, uitam sa aratam dragoste, compasiune si sa oferim un ajutor oamenilor din jurul nostru. Poate gresesc, dar ... suntem din ce in ce mai egoisti si ne hranim tot mai mult EU-l nostru. Poate ar fi dragut, ar fi  de apreciat daca am face un sacrificiu si sa incercam sa privim si la oamenii din jurul nostru, sa incercam sa le transmitem sentimentele si atentia de care au nevoie. Se spune ca de cele mai multe ori copiii, devin rautaciosi, egoisti si fac doar lucruri urate, din lipsa de afectiune, din lipsa sentimentelor... chiar daca ne impartim in categorii de varsta 10, 15, 20, 30, 40, 50 etc de ani, totusi nevoia de afectiune si de sentimente este aceeasi pt fiecare in parte, iar lipsa ei ne face sa fim  mai rai. Incearca sa-ti sacrifici 5 minute pt a arata afectiune si a transmite sentimente persoanelor din jurul tau, care asteapta asta. Nu e enorm, dar e un inceput, pt ceva ce ar putea deveni minunat! O zi plina de zambet, bucurii si pace sufleteasca, va doresc!

Mai bine un diamant ciobit,decat o caramida perfecta

     De obicei diamantele oricum ar fi ele, orice forma ar avea ,ele mereu vor straluci, mereu vor capta atentia tuturor si mereu vor avea puterea de a straluci si de a lasa lumina sa patrunda si sa le scoata la suprafata adevarata frumusete ... Caramida? Da, caramida isi are rolul ei, are si ea locul ei , dar in schimb , oricat de perfecta ar fi, ea nu va straluci niciodata ; razele de lumina nu vor putea niciodata sa patrunda si sa scoata la suprafata adevarata frumusete, ea nu va fi niciodata atat de interesanta pt oamenii care o vad ... Tot cam asa este si cu noi oamenii, putem alege sa fim niste diamante, care stralucesc mereu, radiaza , sunt minunate si oricat de ciobite ar fi, atunci cand Lumina patrunde inauntrul nostru, Ea ne va scoate adevarata frumusete la suprafata... Tot ce trebuie sa facem e sa O lasam sa patrunda, nu sa fim precum caramizile ce nu stralucesc, mereu reci, mereu aceeasi culoare inchisa si Lumina nu are pe unde sa patrunda...
    Alegerea este a noastra si de multe ori preferam sa fim caramizi perfecte, decat diamante ciobite, doar ca trebuie sa ne amintim, ca un diamant oricat de ciobit ar fi, tot va fi mai valoros decat 100 de caramizi perfecte...
    O zi minunata,plina de stralucire si implinire ,va doresc ! Domnul cu voi !

Cum ne valorificam timpul liber?

Astazi, ca si in mare parte din restul zilelor, am avut sansa se a intalni fel si fel de persoane, dar una mi-a atras atentia intr-un mod aparte ...mi-a atras atentia prin ce vroia sa faca, probabil locul unde urma sa se indrepte... as sta sa va si povestesc despre ce e vorba,doar ca nu-mi place sa vorbesc despre faptele altor persoane,tot ce vreau sa spun e ca in mintea mea s-a ridicat o mare dilema: " De ce oamenii nu stiu sa-si valorifice timpul liber?" . Unii din noi abia asteptam sa prindem ceva zile libere, ca sa le petrecem cu familia,cu cei dragi, sa facem ceva frumos impreuna, sa ne relaxam, sa ne odihnim, DAR... din pacate, sunt si persoane care deja s-au plictisit de timpul liber si in lipsa de ocupatie se plimba de la o usa la alta cu vorbe, "povesti" (radio şant), ies in strada, protesteaza, ba chiar se plimba prin tribunale.... oare asa repede ne plictisim de timpul liber? sau devenim din ce in ce mai insensibili si nu ne mai intereseaza persoanele dragi din jurul nostru, ci ne intereseaza mai mult curtea vecinului si sa-i facem cunoscute problemele din casa lui?

Daca si in mintea ta s-a nascut dilema aceasta,te-as ruga sa te gandesti mai mult la asta si impreuna, in timpul liber (cat il avem fiecare) mai bine sa ne rugam pt ceilalti care au uitat sa-si valorifice timpul liber, daca nu avem nimic important de facut ,desi nu doare deloc daca iti arati afectiunea fata de cei din jurul tau. Nu uita... Un zambet nu costa nimic, deci nimeni nu e prea sarac sa-l ofere si nimeni nu e prea bogat ca sa nu-l accepte ! Daca nu poti ajuta o persoana cu nimic si nici macar un zambet nu-i poti oferi, mai bine las-o,nu-i face suferinta mai grea si apasatoare!

O zi plina de bunatate si zambete,va doresc! Domnul cu voi !

Aproape FIN 2011

Iata-ne din nou in luna Decembrie,o luna minunata, o luna in care meditam la anul ce se incheie incet-incet... si realizam ca am avut un an cu bune si rele,cu bucurii si zambete, dar si cu probleme si lacrimi, cu oameni buni si oameni rai, cu prieteni adevarati si oameni ce ne-au dezamagit, cu prieteni vechi si cunostinte noi, cu amintiri frumoase ,dar si cu un gust amar in urma unor intamplari.... privim in urma, meditam la cele intamplate si incercam sa invatam cum sa ne purtam in continuare, cum sa ne schimbam, ce trebuie sa facem si la ce trebuie sa renuntam... Va doresc o luna Decembrie minunata,alaturi de cei dragi si sarbatorile ce vor veni sa va aduca in case doar bucurie,pace si multe binecuvantari si prin febra cumparaturilor si pregatirilor ce vor urma luati o pauza si meditati la adevarata semnificatie a acestor sarbatori!

La multi ani, Romania!

Cateva ganduri care te fac sa zambesti,dar totusi care in esenta sunt dureroase......Domnul sa aibe mila de Romania! La multi ani romani!